Nădejdea mea e Dumnezeu

by Traditional

Strofa 1 1. Nădejdea mea e Dumnezeu
Puterea Lui e mare.
/: Prin dragostea şi harul Său
Nădăjduiesc şi cânt mereu
Căci a salvat sufletul meu
Din veşnica pierzare :/

Strofa 2 2. O licărire-n infinit
E viaţa mea întreagă,
/: Dar pentru mine S-a jertfit
Isus din cer m-a mântuit
Şi-o viaţă fără de sfârşit
De veşnicii mă leagă. :/

Strofa 3 3. Ţărână trecătoare sunt
Dar cred în nemurire
/: Căci Duhul Celui veşnic Sfânt
Îmi dă putere şi avânt
Să pot pleca de pe pământ
Dincolo-n strălucire :/

Strofa 4 4. Sunt călător spre ţara mea
Cu Domnul am izbândă
/: Mi-e călăuză dreapta Sa
O, Doamne Tu nu vei lăsa
Nicicând să cadă-n lupta grea
Fiinţa mea plăpândă :/

Strofa 5 5. În glas de ciocârlii duios
Şi-n vuietul de ape
/: În flori şi-n tot ce-i mai frumos
În cei răscumpăraţi de jos,
Iubirea sfânt-a lui Hristos
O simt tot mai aproape. :/

Strofa 6 6. Eu am aflat în Creator
Şi pacea şi menirea
/: Stăpân al vieții ziditor
Tu mi-ai dat lacrima de dor
Să Te iubesc, să mă-nfior
Şi să-Ţi aştept venirea :/

More: · Browse all hymns · Sitemap